Daniel Stanciu a ajuns la un acord cu Universitatea Cluj, club cu care negocia de mai multe luni, şi va ocupa funcţia de director general, potrivit unor surse din cadrul clubului ardelean. Mutarea ar urma să fie anunţată oficial luni, într-o conferinţă de presă. Noul director general va avea ca obiectiv la club salvarea de la retrogradare, iar în sezonul viitor promovarea în Liga 1. Între cele două obiective majore, Daniel Stanciu se va ocupa de remanierea lotului în pauza de iarnă. Nu în ultimul rând, Stanciu şi-a propus să readucă lumea la stadion, în condiţiile în care clubul are tot mai puţini abonaţi, iar media spectatorilor este într-o scădere alarmantă, în special din cauza rezultatelor submediocre din prima parte a sezonului.
Daniel Stanciu era liber de contract din luna iulie. Ultima dată el a ocupat funcţia de director sportiv tocmai la marea rivală a „studenţilor”, CFR Cluj, campioana României. În ultimii ani, Stanciu s-a mai aflat la conducerea lui Poli AEK Timişoara, FC Vaslui, FCSB, ASA Târgu Mureş, Dinamo şi în Israel, la Hapoel Acre, înainte de a semna cu echipa din Gruia.