Cristi Dulca, selecţionerul Echipei Naţionale de fotbal feminin, a vorbit la Fotbal Show despre momentul eliminării lui Pierret. Francezul a marcat în partida cu Botoşani o ”dublă”, dar a fost eliminat înainte de pauză.
Pierret se accidentase în urma unei ciocniri cu portarul Pap şi a primit îngrijiri medicale. Acesta a fost nevoit să iasă de pe teren, conform regulamentului şi să intre când primeşte acceptul arbitrului. Mijlocaşul lui Dinamo a intrat pe teren la îndemnul băncii, a primit al doilea galben şi a fost eliminat când mai erau câteva secunde din prima repriză.
Citește și
Cristi Dulca a spus că arbitrajul din această seară a fost slab şi că nu doar decizia aceasta a fost eronată. Fostul jucător a catalogat acordarea celui de-al doilea galben ca fiind o decizie exagerată.
”Cred că a fost o greşeală de bancă, dar eu ştiu că al patrulea arbitru trebuie să ţină jucătorul acolo şi jucătorul întreabă tot timpul dacă poate să intre”
”Eu zic că e un pic de exces de zel, iar dacă ajungem să vorbim de arbitraj nu a fost un arbitraj foarte reuşit pentru această brigadă, chiar au fost multe greşeli, nu au gestionat bine jocul, s-a văzut şi la final starea de nervozitate. Plus ce s-a întâmplat în finalul jocului”, a declarat Cristi Dulca la Fotbal Show.