Faza optimilor de finală a ”optimilor” Champions League se anunţă extrem de echilibrată, după rezultatele din tur, care s-au terminat indecis. Toată acţiunea se vede în direct pe Look Sport şi PrimaPlay. Capul de afiş este confruntarea dintre Manchester United şi Atletico Madrid.
Cel de la United speră să rezolve calificarea pe ”Old Trafford”, după ce au reuşit să smulgă o remiză în Spania, graţie unei reuşite semnate de Elang, în minutul 80. Trupa lui Ralf Rangnick vine cu moralul la cote maxime, graţie succesului din Premier League, cu Tottenham, scor 3-2.
Citește și
Cristiano Ronaldo a marcat un ”hattrick” şi a devenit cel mai bun marcator all-time din fotbalul mondial, cu un total de 807 reuşite. El l-a depăşit pe Josef Bican, care conform datelor recunoscute de FIFA în 2020 a marcat 805 goluri în anii 1930 -1950. Starul lusitan este aşteptat să iasă şi marţi seară la rampă.
De cealaltă parte, Atletico vine după o victorie în campionat cu Cadiz, 2-1. Echipa pregătită de Diego Simeone se poate concentra doar pe Champions League, în contextul în care în La Liga sunt la 12 puncte în spatele liderului Real Madrid.
În studioul Champions League, Leo Grozavu a analizast partida şi este de părere că golul primit de madrileni pe teren propriu ar putea să îi coste calificarea, chiar s-a schimbat regula cu privire la reuşitele marcate în deplasare. Tehnicianul crede că Ronaldo va fi cel mai periculos în această seară.
”Se apără bine Atletico, dar în tur a primit gol, ce nu se întâmpla în ediţiile trecute, nici în meciurile de campionat şi nici în Europa. Un gol care va cântări foarte greu, chiar dacă nu se mai ţine cont de golul marcat în deplasare, un 1-0 ar fi fost un rezultate mare, ţinând cont de faptul că nici Manchester nu trece prin cea mai fastă perioadă.
Meciul rămâne deschis oricărui rezultat, Simeone este un antrenor pragmatic, care pune accent pe organizarea defensiva. Dar cred că Ronaldo, care a arătat o formă extraordinară va fi cred gura de foc numărul 1”, a spus Grozavu, pentru Look Sport.