Sancţiunea pentru încălcarea reglementărilor financiare impusă clubului englez de fotbal Everton a fost redusă, în urma unui apel, de la zece la şase puncte, a anunţat, luni, Liga engleză de fotbal.
Astfel, Everton are acum cinci puncte avans faţă de prima clasată, Luton.
Citește și
Everton, un club cu o istorie îndelungată în prima ligă engleză, a fost amendat cu zece puncte în noiembrie pentru încălcarea regulilor de rentabilitate şi viabilitate.
Potrivit Premier League, clubul din Mersey, care se învecinează cu Liverpool FC, a pierdut 124,5 milioane de lire sterline (aproximativ 142 de milioane de euro) pe o perioadă de trei ani, care s-a încheiat la finalul sezonului 2021/2022. Suma maximă permisă este de 105 milioane de lire sterline (aproximativ 120 milioane de euro).
Everton a făcut apel pe baza a "nouă motive, fiecare dintre ele legat mai degrabă de sancţiune decât de infracţiune, pe care clubul a recunoscut-o", a detaliat luni liga engleză. "Două dintre aceste nouă motive au fost confirmate de comisia de apel, care a înlocuit deducerea iniţială de zece puncte cu şase".
"Deşi clubul este încă în proces de digerare a deciziei comisiei de apel, suntem mulţumiţi că apelul nostru a dus la o reducere a penalizării cu puncte", au precizat conducătorii de la Everton.
Clubul face, de asemenea, obiectul unei anchete separate privind acuzaţii similare pentru perioada de până în iunie 2023.