Rapid a remizat, scor 2-2, cu Sepsi, în etapa a patra din Superligă.
Formaţia din Giuleşti ajunge la doar trei puncte în primele patru jocuri, iar situaţia nu este deloc roz. În finalul partidei, galeria a strigat: "Demisia".
Citește și
Neil Lennon nu a fost pe banca Rapidului în această seară deoarece mama lui a murit duminică dimineaţă şi se află în aceste momente grele în Irlanda.
După un nou meci în care giuleştenii nu au reuşit că câştige, Bogdan Cosmescu l-a făcut praf pe Neil Lennon, considerând că nu este un antrenor potrivit pentru Rapid.
„Îţi aduci aminte când am spus la începutul anului că mi se pare absurd să îl numeşti pe antrenorul de la Celtic la Rapid?
Că e ca şi cum m-ai pune pe mine să conduc un tir, deşi eu conduc o skoda, maşina mea personală. El nu ştie ce se întâmplă aici, nu ai cum, nu are nicio legătură fotbalul balcanic cu fotbalul de la Celtic.” , a declarat Bogdan Cosmescu, la Prima Sport.