Rodri, mijlocaşul lui Manchester City şi jucătorul care a marcat golul victoriei echipei sale în finala Ligii Campionilor, 1-0 cu Inter Milano, îşi doreşte ca echipa sa să repete performanţa şi anul viitor.
”Emoţionant, un vis devenit realitate! Toţi aceşti suporteri de aici au aşteptat atât de mulţi ani. Ei merită trofeul, noi îl merităm. În ultimii ani am fost atât de aproape. Vreau doar să le mulţumesc tuturor pentru că nu a fost uşor. Cu ce echipă ne-am confruntat, felul în care apără şi contraatacă!
Citește și
Noi am dat totul. Nu am fost buni în prima repriză, am jucam prost, dar finalele sunt aşa. Nu te poţi aştepta să joci la fel de bine ca întotdeauna. Sunt emoţii şi nervi. Acum vrem mai mult, avem multă ambiţie.
Acest moment nu se va mai repeta vreodată, aşa că merităm să sărbătorim. Iar la anul vrem să se întâmple din nou!”, a spus Rodri după finala Ligii Campionilor câştigată în faţa echipei italiene Inter Milano, scor 1-0, prin golul marcat chiar de el.
Manchester City a câştigat, sâmbătă seară, pentru prima dată principala competiţie intercluburi europeană, Liga Campionilor, învingând Inter Milano, scor 1-0, în finala disputată la Istanbul.
Pentru City sezonul 2022/2023 este unul istoric, în care a reuşit tripla: campionatul Angliei, Cupa Angliei şi Liga Campionilor.
Tehnicianul Pep Guardiola a reuşit tripla campionat, Cupă, Liga Campionilor şi la Barcelona în 2009.
Sursa foto: Profimedia