Neluţu Varga a trăit la intensitate maximă partida care a dus CFR Cluj în primăvara europeană din Conference League. Patronul campioanei României a avut cuvinte la superlativ pentru jucătorii lui Dan Petrescu, pentru faptul că au câştigat cu 1-0 partida cu Ballkani.
Omul de afaceri, care a avut probleme importante de sănătate săptămânile trecute, a fost emoţionat pe parcursul celor de 90 minute, dar apoi s-a exteriorizat şi e încântat de punctul în care a ajuns CFR Cluj, chiar dacă începutul de sezon european nu a fost cel mai bun şi a fost eliminată din Champions League încă din primul tur preliminar.
Citește și
”Vreau să felicit băieţii, în mod special pe Dan Petrescu şi tot ce înseamnă staff-ul CFR-ului şi pe toţi care au participat la performanţa actuală. Le doresc să o ţină tot aşa, pentru că doar muncind pot să ajungă la meritele pe care le doreşte fiecare, inclusiv noi. Eu cred că sunt pe un trend crescător.
Cu siguranţă există emoţia asta. Au fost foarte bine organizaţi ieri, dar am avut foarte mari emoţii înainte să înceapă meciul. Dar după ce am marcat primul gol am stat mult mai liniştit. Îmi pare rău că a ratat Cipri, dar am simţit că băieţii erau foarte bine organizaţi în teren şi nu am simţit niciodată emoţia de a pierde. După 20-30 de minute nu am mai simţit asta.
Am văzut că se luptau pentru fiecare minge şi nu mi-au dat senzaţia niciodată că ne pot bate. Am avut un feeling aparte.
Sincer eram şocat şi nu îmi venea să cred. Nu puteam să mă bucur la nivelul la care trebuia să mă bucur. Am preferat să mă gândesc că ce o fi o fi, să nu îmi fac iluzii prea mari ca apoi să mă afecteze. Am încercat să ma autodeduc, să nu mă supăr, să nu mă necăjesc, să nu mă bucur nici prea tare. Să fiu cât de cât echilibrat.
Sincer mi-a fost teamă că minunea nu se va întâmpla. M-am pregătit psihic pentru asta, dar totuşi Dumnezeu a ţinut cu noi. Băieţii şi-au făcut datoria şi au obţinut performanţa la care ne aşteptam. Dar aveam şi emoţia de a nu realiza acest lucru”, a declarat Neluţu Varga, conform Fanatik.
Adversar de top sau unul accesibil? Echipele pe care CFR Cluj le poate întâlni în 16-imile Conference League
Cu calificarea în primăvara europeană asigurată, CFR Cluj se pregăteşte pentru meciurile din 16-imile Conference League, acolo unde va juca după victoria cu FC Ballkani, scor 1-0, pentru că a terminat Grupa G pe locul 2. Dacă ar fi terminat pe locul 1, campioana României ar fi mers direct în 8-imi.
Acum, CFR Cluj va întâlni una din echipele care s-au clasat pe locul 3 în grupele de Europa League, iar lista completă a fost stabilită. Sunt şi echipe cu nume la nivel continental pe care ardelenii le pot întâlni, cum ar fi Lazio.
CFR Cluj are drept certitudine că, în 16-imi, în urne, ca posibile adversare vor fi sigur prezente:
- Şeriff Tiraspol (locul al treilea în Grupa E, cu Real Sociedad, Man. United şi Omonia Nicosia)
- Lazio (locul al treilea în Grupa F, cu Feyenoord, Midtylland şi Sturn Graz)
- Qarabag (locul al treilea în Grupa G, cu Freiburg, Nantes şi Olympiakos)
- Trabzonspor (locul al trilea în Grupa H, cu Ferencvaroş, AS Monaco şi Steaua Roşie Belgrad)
- AEK Larnaca (locul al treilea în Grupa B, cu Fenerbahce, Rennes şi Dinamo Kiev)
- Bodo/Glimt (locul al treilea în Grupa A, cu Arsenal, PSV şi Zurich)
- Ludogorets (locul al treilea în Grupa C, cu Betis, AS Roma şi HJK)
- Braga (locul al treilea în Grupa D, cu Royale Union SG, Union Berlin şi Malmo)
Echipele din Conference League au statutul de cap de serie, astfel că partida retur din 16-imile competiţiei va fi jucată de CFR Cluj pe teren propriu.
Tun financiar pentru CFR Cluj! Peste 6 milioane de euro din Conference League
CFR Cluj a pus mâna pe ceva mai mult de un milion de euro după ce a câştigat partida din această seară. Ardelenii au luat 500.000 de euro pentru victorie, iar la această sumă s-au adăugat 325.000 de euro pentru locul 2 în grupă şi 300.000 de euro pentru prezenţa în barajul fazelor eliminatorii din Conference League, în 16-imi.
Astfel, în urma succesului cu Ballkani, CFR Cluj a luat 1.125.000 de euro şi a ajuns la o sumă totală de peste 6 milioane de euro numai din premiile obţinute din Conference League, nemaipunând la socoteală ce şi-a asigurat în meciurile din Liga Campionilor, din preliminarii, bilete, marketing şi aşa mai departe.