Academica Clinceni şi Chindia Târgovişte au terminat la egalitate, scor 0-0, în prima partidă a zilei din Casa Liga 1. Soarta partidei putea fi alta, dar formaţia pregătit de Emil Săndoi a ratat o lovitură de pedeapsă, în minutul 50.
Emil Săndoi a fost mulţumit de ritmul de joc, în contextul în care partida s-a disputat la orele amiezei. Acesta nu a părut foarte afectat de faptul că Florea nu a reuşit să transforme lovitura de pedeapsă.
Citește și
„Având în vedere şi ora la care s-a jucat şi că a fost căldură, a avut un ritm destul de bun jocul de azi. Cred că ambele echipe s-au implicat, au fost perioade care au alternat. Şi noi am avut perioade bune, cu ocazii de gol şi Clinceniul a avut perioade mai bune, cu ocazii de gol. Cred că până la urmă, chiar dacă noi am ratat o lovitură de la 11 metri şi a fost un moment cheie al jocului, pentru că după aceea, imediat am avut o cădere în joc, am început să facem multe greşeli individuale, probabil şi pe moralul scăzut după ratarea loviturii de la 11 metri, Clinceniul chiar a avut câteva situaţii clare de a marca. Per total, cred că e un rezultat echilibrat”, a declarat Emil Săndoi la flash-interviu.
Tehnicianul a fost infectat cu Coronavirus, din fericire a depăşit această perioadă grea şi acum se poate focusa pe echipă.
„Ai o senzaţie de teamă, e normal să se întâmple aşa, dar din punctul meu de vedere nu am avut niciun fel de problemă şi sper să nu am nici în continuare. Chiar mă gândesc, o să-mi fac o analiză cu anticorpii, chiar vreau să mă duc să donez sânge pentru plasmă, poate ajută pe cineva, chiar o să vorbesc şi cu jucătorii, dacă vom găsi o zi, poate la început de săptămână, ca să avem timp să-şi revină până la final. Dacă putem să ajutăm pe cineva în sensul acesta, de ce să nu o facem?”, a adăugat acesta, la finalul partidei cu Clinceni.