Unul dintre cei mai importanţi jucători din sezonul precedent şi cel mai valoros baschetbalist român rămâne la U-Banca Transilvania. Emanuel Căţe şi-a prelungit contractul cu echipa campioană a României.
În vârstă de aproape 26 de ani, Emi a sosit la U-Banca Transilvania la începutul sezonului trecut. Imediat şi-a lăsat amprenta asupra jocului formaţiei noastre, având o contribuţie semnificativă atât în atac, cât şi în apărare. Dincolo de punctele marcate, Căţe are un cuvânt greu de spus sub panou, acolo unde izbuteşte capace spectaculoase, precum şi recuperări importante în economia meciurilor.
Căţe a încheiat sezonul în Liga Naţională cu medii de 12.7 puncte, 6.5 recuperări, 1.6 pase decisive şi un indice al eficienţei de 18.8. El a fost desemnat şi MVP-ul finalei campionatului.
Pe de altă parte, Emi a bifat 18 prezenţe în 7Days EuroCup, totalizând statistici 9.0 puncte, 5.3 recuperări, 1.3 pase decisive şi 0.8 capace, cu un indice al eficienţei de 12.4.
Cel mai bun meci l-a reuşit în compania celor de la Joventut Badalona, când s-a evidenţiat cu 14 puncte, 13 recuperări şi 2 pase decisive.
"Pentru mine e mult mai uşor să joc baschet şi să performez la cel mai înalt nivel într-un loc în care mă simt apreciat atât de club, cât şi de suporteri. Împreună am realizat în sezonul trecut multe momente deosebite, memorabile, pe care îmi doresc să le îmbunătăţim. Mulţumesc antrenorilor şi staff-ului tehnic pentru încrederea acordată şi promit că voi face tot ce depinde de mine pentru realizarea obiectivelor clubului. Aştept din nou să văd tribunele pline şi să strigăm împreună Haide "U"!” a spus el.