Fosta mare campioană la canotaj Elisabeta Lipă a anunţat că duminică a participa, la Prefectura Botoşani, la procedura de preluare a documentaţiei pentru mandatul de membru al Camerei Deputaţilor, ea fiind aleasă pe lista Partidului Social Democrat.
Citește și
”Noul Parlament va avea una dintre cele mai importante misiuni faţă de cetăţenii români. Nemulţumirile oamenilor sunt reale iar instituţiile statului sunt datoare să le asculte cu atenţie şi să vină cu soluţii concrete. Dacă vrem cu adevărat să ne respectăm rolul de reprezentanţi ai cetăţenilor în Parlament, toţi colegii din Senat şi Camera Deputaţilor trebuie să vorbim cu oamenii şi să fim alături de ei. Avem nevoie de stabilitate, linişte, încredere şi dorinţa de a trece cu bine peste aceste momente dificile. Au fost multe cumpene după ce ne-am recâştigat libertatea şi am scăpat din comunism, iar de fiecare dată poporul român a ştiut să le treacă cu bine.
Am participat, astăzi, la Prefectura Botoşani, la procedura de preluare a documentaţiei pentru mandatul de membru al Camerei Deputaţilor, fiind aleasă pe lista Partidului Social Democrat. Îi felicit pe toţi colegii care au primit încrederea românilor. Sunt gata, aşa cum am făcut întreaga mea viaţă, să îmi reprezint ţara cu demnitate şi onoare”, a scris Lipă pe Facebook.
În vârstă de 60 de ani, Elisabeta Lipă este preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport.