Derby-ul campionatului Spaniei, FC Barcelona - Real Madrid, este în pericol să nu se mai joace! Asta după ce în Barcelona au izbucnit mişcări de stradă, iar oficialii clubului blaugrana se tem că ar putea să existe complicaţii şi pe Camp Nou. Oficialii din La Liga au venit cu o soluţie de compromis şi au solicitat Federaţiei Spaniole ca meciul să se joace la Madrid, pe „Santiago Bernabeu”. Surprinzător, oficialii lui Real Madrid au anunţat că nu sunt de acord cu această variantă şi că ar prefera ca partida să fie amânată.
El Clasico este programat pe 26 octombrie şi va fi transmis în direct de LOOK PLUS.