FC Barcelona încheie la finalul acestui sezon contractul cu compania japoneză de e-commerce Rakuten, care i-a adus 220 de milioane de euro între 2017 şi 2021.
Rakuten a plătit 55 de milioane de euro pe an pentru contractul care a intrat în vigoare în vara anului 2017 şi s-a încheiat vara trecută. O clauză a pemis prelungirea acestuia cu încă un sezon, însă numai pentru o sumă de 30 de milioane de euro, din cauza pandemiei Covid-19.
Nemulţumiţi de mai multe decizii ale managementului clubului şi mai ales de plecarea atacantului Lionel Messi, japonezii nu ar mai vrea să ducă acest seozn până la capăt şi ar încerca să iasă mai repede din înţelegere, plătind doar cinci milioane de euro.
Aflată într-o importantă criză financiară, conducerea Barcelonei caută acum un alt sponsor, căruia îi va pretinde o sumă cel puţin la fel de mare (55 de milioane) pentru ca marca acestuia să apară pe pieptul jucătorilor catalani.
"Nu ne uităm la valoarea actuală, ci la cea pre-pandemică. Oricine îşi doreşte ca numele său să împodobească acest tricou va trebui să plătească", a declarat vicepreşedintele responsabil de compartimentul economic, Eduard Romeu, potrivit marca.com.
La finalul anului 2016, când a fost semnat contractul cu Rakuten, suma de 55 de milioane de euro pe an plătită de un sponsor a fost una record. Înainte de Rakuten, Qatar Airways era sponsor principal al catalanilor, din 2013.
Compania aeriană a plătit în ultimul an al înţelegerii suma de 34 de milioane de euro pentru reclama de pe pieptul jucătorilor Barcei.