FC ”U” Craiova 1948 a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-2, pe FC Botoşani, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.
Au marcat Bălan 15’, Bauza 22’ şi Compagno 78’ pentru gazde, respectiv Roman 17’, 41’ pentru oaspeţi.
Pentru Malcom Edjouma a fost ultimul meci în tricoul formaţiei moldave, el urmând să plece la FCSB, formaţie care deja l-a prezentat. Nu a fost o prestaţie de ţinut bine în această seară, francezul a greşit la primul gol al oltenilor, iar la interviuri a dat impresia că este nervos şi a surprins când a fost întrebat despre viitoarea echipă.
Citește și
"A fost greu, pentru că noi nu am jucat prea bine, ei au jucat mai bine. E eu sunt supărat că îmi las colegii cu un gust amar, dar asta e viaţa. Ne-a fost dificil să ne găsim pe teren, nu am jucam cum ştiam, nu am jucat repede şi simplu. Ce pot să spun?"
(n.r. despre plecarea la FCSB) Da, sunt gata, dar să vorbim despre meci, de ce să vorbim despre FSCB? Mâine vorbim despre FCSB, iar azi vorbim despre meci. Vă rog, să vorbim despre meci", a spus mijlocaşul, la finele partidei.
Malcom Edjouma (25 de ani) este noul pariu al lui Gigi Becali. Omul de afaceri speră să obţină o sumă bună de bani în schimbul mijlocaşului venit de la FC Botoşani, pentru 330.000 de euro. Patronul FCSB-ului e convins că îl va da repede pe francez, peste un an, contra clauzei de transfer stipulate în contract.
Gigi Becali şi Malcom Edjouma au căzut de acord asupra unei clauze de 5 milioane de euro. Rămâne de văzut dacă dorinţa lui Becali se va şi îndeplini, pentru că a mai avut şi alte pariuri eşuate.
În acest sezon, fotbalistul a disputat 21 de partide în Liga I pentru FC Botoşani şi a marcat patru goluri. În România, Edjouma a mai jucat la FC Viitorul în prima jumătate a anului 2020.