Edi Iordănescu ar putea să nu continue la naţională. După ce România a fost eliminată de Olanda la EURO, scor 0-3, selecţionerul a făcut mai multe declaraţii din care reiese că nu îşi va prelungi contractul.
Edi Iordănescu a punctat că familia are nevoie de el, iar acum Anghel Iordănescu a explicat ce a vrut fiul său să spună.
Citește și
Se pare că Luca, fiul lui Edi, a avut de suferit din cauza comentariilor negative pe care le-a auzit la adresa tatălui său, iar acesta ar fi motivul pentru care selecţionerul se gândeşte foarte serios să renunţe la naţionala României.
În acest context, o întâlnirea între Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, şi Edi Iordănescu ar urma să aibă loc zilele următoare.
Daniel Stanciu a spus când va avea loc discuţia dintre cei doi şi a dezvăluit contractul pe care FRF i-l va pune pe masă selecţionerului pentru a continua la naţională.
„Azi, mâine, poimâine… Din ce ştiu, preşedintele Burleanu va fi la finală în weekend. Din ce ştiu, până atunci ar trebui să se întâlnească. Da, astea sunt variantele (n.r. o perioadă sabatică sau continuarea la echipa naţională). Depinde mult de această întâlnire.
Am vorbit zilele astea cu el, este foarte obosit, foarte apăsat. A fost o perioadă extenuantă, s-au acumulat foarte multe. Au fost şase luni în care a tot plecat pe la jucători, pe la cluburi.
La bază, este acea problemă personală legată de familia lui. S-au acumulat în ultimele săptămâni mai multe lucruri, a murit mătuşa lui, mama lui a avut o problemă medicală. Eu cred că şansele sunt egale.
Edi Iordănescu a refuzat oferta de la Al-Wahda
Acum câteva zile, după EURO… Cred că discuţiile au început în timpul EURO, s-a discutat prin impresari. A avut o ofertă foarte bună din zona Golfului, Al-Wahda.
Va fi acea întâlnire şi e posibil orice. Din ce ştiu, există o variantă cu un contract cu Liga Naţiunilor şi preliminariile Campionatului Mondial. Eu aş merge pe mâna lui cu un contract pe patru ani, să-i dai continuitate”, a declarat Daniel Stanciu, conform Digi Sport.