Echipa feminină de baschet 3x3 a României a pierdut sâmbătă meciul pentru medalia de bronz a competiţiei, în faţa echipei Spaniei, scor 15-21, la Jocurile Europene.
Condusă de Sonia Kim, autoare a 7 puncte, România nu s-a putut opune eficient echipei Spaniei, care s-a impus cu 21-15. Ibericele au fost superioare tricolorelor şi au avut în Helena Oma principala marcatoare – 9 puncte.
Pentru România au evoluat Sonia Kim (7 puncte), Alina Maria Podar (7 puncte), Anamaria Vîrjoghe (un punct) şi Teodora Manea.