Dennis Man a înscris un gol în meciul câştigat de Parma, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa echipei Como, în etapa a zecea a ligii secunde din Italia.
Man a deschis scorul în minutul 8. Pentru Parma a mai înscris Charpentier ’74. Como a marcat prin Barba ‘90+2.
Citește și
Dennis Man a jucat până în minutul 72, când a fost înlocuit chiar cu Charpentier. Celălalt român de la Parma, Valentin Mihăilă, a intrat pe teren în minutul 63.
Internaţionalul Român traversează o formă bună şi pare că s-a adaptat la fotbalul italian. După ce a marcat un nou gol pentru Parma, jurnaliştii din Italia nu au ezitat să îl laude.
”E la un pas de explozie!”
”Aflat la al patrulea sezon la Parma, Dennis Man trece prin cea mai bună formă a carierei în Italia, cu un start convingător de campionat.
Românul a contribuit până acum la patru reuşite ale echipei, acelaşi ca în ultimele 15 apariţii în Serie B, din sezonul trecut.
Cifre care arată creşterea jucătorului, aflat la un pas de explozie, spre încântarea lui Fabio Pecchia care se bucură de o importantă armă în atac”, au scris jurnaliştii de la ParmaLive.
Parma este lider în clasament, cu 23 de puncte, în timp ce Como este pe 6, cu 14 puncte.