FC Botoşani traversează o perioadă dificilă în acest început de campionat şi ocupă ultimul loc în clasament. Cu toate acestea, Valeriu Iftime consideră că jucătorii săi vor reveni pe linia de plutire.
Moldovenii au obţinut un punct în ultima etapă, contra Rapidului, scor 0-0, iar prestaţia acestora l-a făcut pe finanţator să creadă în continuare în echipa sa.
Astfel, Iftime a declarat că nu există nicio şansă ca Marco Simone să pregătească FC Botoşani, deoarece negocierile s-au oprit.
Citește și
În plus, patronul a dezvăluit că în prezent mizează pe Andrei Patache şi Mihai Ciobanu, care îl poate ajuta pe Patache să se dezvolte.
”Am refuzat la multe oferte pentru că ţin la ei”
”(n.r. despre venirea lui Marco Simone) Nu am făcut nimic. Nu e niciun fel de realitate, nu e nimic serios. Nu (n.r. - nu mai există discuţii). Momentan sunt Mihai Ciobanu şi Andrei Patache. Poate Botoşani îl lansează şi ca antrenor.
Cu Mihai am avut o relaţie foarte bună mereu, au muncit la mine. Ţin foarte mult la el şi cred că-l poate ajuta pe Andrei să crească, în privinţa vestiarului, iar Andrei se înţelege bine cu Mihai şi împreună fac o echipă. Am renunţat la multe oferte de antrenori, pentru că ţin la ei.
Mi-e greu să cred că găsesc o formulă mai potrivită decât Mihai (n.r. Ciobanu) şi Andrei (n.r. Patache)”, a spus Valeriu Iftime, pentru Orangesport.ro.