Dinamo a învins pe teren propriu formaţia UTA Arad, cu 1-0, în ultima etapă din sezonul regular.
Zeljko Kopic (46 de ani) îi duce pe ”câini” pe locul 14 în sezonul regular (n.r poziţie de baraj). Croatul a redresat echipa, care părea condamnată la retrogradare.
”Cred că prima repriză a fost foarte bună. Am mai avut câteva ocazii, apoi le-am oferit şansa câtorva contraatacuri. Sunt foarte mândru de echipă.
Am reuşit să-i oprim, am avut o defensivă stabilă. Mi-aş fi dorit să le punem mai multe probleme pe contraatac, dar mă bucur pentru victorie. Nu pot să zic că a fost un moment, este vorba de munca din fiecare zi pe care o prestăm la antrenamente. Am avut o grămadă de probleme, suntem în zona retrogradării. E clar că suntem pe drumul cel bun, trebuie să continuăm tot aşa. Trebuie să ne odihnim, să ne refacem şi să pregătim meciul următor.
Întotdeauna sunt lucruri de îmbunătăţit, dar cred că traversăm o formă bună. Aş vrea să fim mai buni în toate momentele jocului, să fim mai periculoşi, să înscriem mai mult”, a declarat croatul, după meci.