Denis Alibec are zilele numărate la CFR Cluj. Cei de la PlaySport scriu că atacantul nu mai intră în planurile lui Dan Petrescu, care a decis să nu îl ia în cantonamentul de iarnă şi astfel e liber să îşi caute alt club.
Ruptura s-a petrecut la meciul cu Academica Clinceni, când a plecat la vestiare fără acordul tehnicianul, fiind exclus din lot şi reprimit ulterior, însă nu a reuşit să impresioneze.
Citește și
Sursa mai sus citată scrie că un alt jucător este pe picior de plecare. Este vorba despre fundaşul dreapta Mihai Butean. Acesta nu a fost folosit nici în perioada Marius Şumudică şi nici în cea a lui Dan Petrescu. Jucătorul de 25 de ani a bifat un singur meci oficial, în Cupa României, contra Universităţii Craiova, când campioana a pierdut, cu 1-0.
Butean ar putea fi cedat împrumut, în Casa Liga 1. Sepsi Sfântu-Gheorghe şi Chindia Târgovişte fiind interesate de serviciile acestuia şi astfel fundaşul are şansa de a-şi relansa cariera.
- Conform Transfermarkt, Butean este estimat la suma de 350.000 de euro.
- 3 selecţii are acesta pentru naţionala U-21, fiind o mare speranţă în urmă cu câteva sezoane, dar nu s-a regăsit în Gruia.