Dumitru Dragomir a analizat jocul României în Finlanda (1-1), a evidenţiat aspectele pozitive, destule la număr, şi l-a criticat pe George Puşcaş, acuzându-l pe atacant de lipsă de valoare pentru modul în care a gestionat o fază periculoasă din finalul meciului.
Faţă de ultimele meciuri, naţionala lui Edward Iordănescu a înregistrat un progres vizibil, remarcat şi de către fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal. Dragomir a descris în termeni buni evoluţiile lui Sorescu, Man şi Alibec, mai ales din punct de vedere tactic, i-a apreciat pe Stanciu şi Drăguş, însă l-a criticat pe George Puşcaş. În special pentru o fază petrecută pe final, când fostul vârf de la Reading a irosit un contraatac promiţător în momentul în care nu a pasat spre Andrei Cordea, care ar fi scăpat singur cu portarul:
Citește și
"Nu mi-a displăcut, a arătat altfel echipa naţională. Au alergat foarte mult. Sorescu a jucat tactic extraordinar de bine. Şi Man a jucat tactic bine, dar nu a ieşit cu nimic în evidenţă. Însă a închis foarte bine, pe partea lui nu a centrat niciodată fundaşul stânga. Nici pe partea cealaltă la Sorescu. La mijlocul terenului nu au jucat rău, dar prea lent totuţi. Alibec nu trebuia scos. A jucat bine şi după părerea mea e jucătorul care face legătura între mijloc şi înaintare. E fotbalist care ar trebui 2-3 ani de zile să joace bine pentru echipa naţională.
La Puşcaş e lipsă de valoare. Un jucător de valoare pasa imediat cu exterirul în dreapta şi câştigam uşor meciul (n. red - la faza din final, când Puşcaş nu i-a pasat lui Drăguş, aflat într-o poziţie foarte bună de a marca).
Fundaşii laterali bunicei, chiar dacă a greşit Bancu la gol. Nu a greşit numai el, portarul nu are nicio vină, dar fundaşii centrali trebuiau să strângă mult mai mult. Mi-au plăcut şi Stanciu şi Drăguş când au intrat", a punctat Dragomir, pentru gsp.ro.