Trofeul Ligii Campionilor 2019/2020 va fi decernat fie în Portugalia, fie în Germania, a anunţat, luni, Associated Press, care citează o sursă apropiată de UEFA. În mod sigur, ultimul act nu se va mai juca la Istanbul, aşa cum era programat oficial.
Citește și
Întreruptă de pandemia de COVID-19 la începutul fazelor eliminatorii, cea mai importantă competiţie intercluburi din lume îşi va desfăşura fazele finale într-o singură ţară. Planurile fiind date peste cap, UEFA ia acum în calcul două variante: Portugalia şi Germania. Iar o decizie finală se va lua pe 17 iunie, când subiectul va fi dezbătut şi rezolvat într-un Comitet Executiv al forului european.
Evident, prioritate are sănătatea jucătorilor, UEFA urmând să aleagă un cadru de desfăşurare cât mai aproape de condiţiile propice. Iar Portugalia şi Germania sunt opţiuni logice, în contextul în care ambele ligi din aceste ţări s-au reluat deja.
Potrivit presei internaţionale, oraşul din Portugalia în care s-ar putea desfăşura sferturile, semifinala şi finala este Lisabona, în timp ce Germania merge pe varianta Frankfurt.
PSG, Atalanta, Atletico Madrid şi RB Leipzig sunt echipele calificate deja în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Celelalte patru vor fi alese în urma duelurilor retur Manchester City - Real Madrid (2-1 în tur, pe Bernabeu), Bayern - Chelsea (3-0 în tur pentru bavarezi), Juventus - Lyon (1-0 pentru francezi) şi Barcelona - Napoli (1-1).