Novak Djokovic a anunţat că nu va participa la Cincinnati Open, care se va desfăşura între 11-19 august, în ceea ce pare a fi o nouă strategie înaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului.
Sârbul a câtigat medalia de aur la Paris, realizând Career Golden Slam-ul - câştigarea tuturor turneelor de Mare Şlam şi aurul olimpic. Djokovic l-a învins pe Alcaraz în ultimul act al finalei olimpice, 76, 76, dar decizia de a renunţa la Cincinnati a fost o surpriză.
Citește și
De-a lungul anilor, cel mai titrat jucător de tenis din toate timpurile, a ales cu precădere Cincinnati ca ultim turneu pregătitor înainte de US Open, decizând deseori să sară peste Open-ul Canadei, Rogers Cup.
Djokovic a câştigat o singură dată US Open în ultimii 5 ani, chiar la ediţia anterioară, când l-a depăşit în ultimul act pe Daniil Medvedev. Sârbul a ridicat trofeul american în 2011, 2015, 2018 şi 2023.
Interesant este că în 3 din cei 4 ani (2011, 2018, 2023) în care a câştigat US Open, Djokovic jucase în finala de la Cincinnati, câştigând în două rânduri ambele trofee în decurs de 3 săptămâni (2018 şi 2023).
Anul trecut, Djokovic s-a impus în ultimul act de la Cincinnati după un meci epic în faţa tânărului Alcaraz, pentru ca apoi să ridice trofeul şi la Flushing Meadows. Decizia sârbului de a renunţa la acest turneu surprinde cu atât mai mult cu cât el se va prezenta la US Open fără nicio participare la vreun turneu pe hard de la Indian Wells, în martie anul acesta - o premieră în cariera lui Djokovic.
La 37 de ani, Novak Djokovic are 24 de titluri de Grand Slam, cele mai multe din istorie.
Turneul de la Cincinnati va fi în direct pe canalele Prima Sport între 11 şi 19 august.