Acţionarii lui Dinamo se află în negocieri cu mai multe companii şi oameni de afaceri, dar şi fonduri de investiţii pentru implicare financiară la echipă.
Eugen Voicu a vorbit despre posibilitatea ca un fond de investiţii puternic din Portugalia să se implice la Dinamo şi a declarat că momentan nu vrea să comenteze pe tema acestui subiect.
Citește și
Eugen Voicu: "Dinamo este un club atractiv pentru companii"
Acţionarul majoritar al clubului a mai afirmat că Dinamo va fi luată în vizor de mai mulţi investitori, iar din sezonul următor, dacă vor reuşi menţinerea în prima ligă, lucrurile se vor schimba la formaţia din Ştefan cel Mare.
"Nu vreau să comentez. Întotdeauna trebuie să vii discret până când ai semnat. Cu grupul One subiectul este închis. Nu e o atitudine de respingere, ci de părere de rău. Avem discuţii, nu pot să dau detalii. Dar suntem într-un moment în care stabilitatea financiară este asigurată. Nu avem problemele pe care le-am avut pe parcurs.
Ne dorim să rămânem în Liga 1 şi şansele sunt mari în continuare. O să vedeţi că la anul, poate chiar în toamnă, Dinamo va fi o ţintă pentru anumiţi investitori. Lucrurile vor arăta cu totul altfel. Inclusiv academia de copii. O să investim foarte mult acolo. O să atragem bani, din sponsorizări, Dinamo este un club atractiv pentru companii." , a declarat Eugen Voicu, pentru Fanatik.