Deian Sorescu este fotbalistul din lotul lui Dinamo despre care se vorbeşte cel mai des când vine vorba de plecări. Jucătorul nu a mai avut evoluţii extraordinare şi există tensiuni inclusiv între el şi antrenorul Mircea Rednic.
Motiv pentru care, cu siguranţă, va fi deschis total către un transfer. Potrivit celor de la AS.ro, cei de la Dinamo s-au hotărât că nu ar spune nici ei nu unui eventual transfer în iarnă. Preţul pe care îl cer ar fi de aproximativ 700.000 de euro.
S-a scris despre interesul lui Marius Şumudică de a-l aduce pe Sorescu în Turcia, la Malatyaspor, iar în trecut, Gigi Becali şi-a exprimat public dorinţa de a-l cumpăra. Patronul celor de la FCSB a oferit şi o primă reacţie pentru sursa citată, după ce Dinamo s-a hotărât că vrea să-l cedeze.
Citește și
„Stai să vorbesc şi eu cu Toni Petrea. Ce, au început transferurile? Stai să prindem peştele şi dup-aia punem tigaia pe foc. Stai să vină perioada de transferuri şi dup-aia discutăm.
E un jucător bun, dar nu vreau să vorbesc acum, ce rost are să vorbesc acum? E un jucător valoros, dacă nu era, nu îl voiam. Mai am şi meci cu ei, nu îmi trebuie mie belele pe cap”, a declarat Gigi Becali