Dinamo a cedat la limită, contra lui Zalaegerszeg, locul 9 din Ungaria, cu scorul de 1-0, în cadrul unui amical disputat în cantonamentul din Slovenia.
Unicul gol a venit în minutul 85. La primul meci sub comanda lui Ovidiu Burcă, Adnan Golubovic a făcut minuni în poarta ”câinilor”, însă a trebuit să se recunoască învins la execuţia din final a lui Milanovic.
Pentru formaţia din Capitală urmează pe 5 iulie cel mai tare test al verii, contra lui Dinamo Kiev, echipa pregătită de Mircea Lucescu.
Echipa de start a lui Dinamo: Golubovic - De Moura, Giafer, Patriche, R. Grigore, Amzăr - Larrucea, Iglesias, A. Irimia - Bani, Ghezali