Situaţia este una extrem de complicată la Dinamo. „Câinii” sunt pe penultimul loc în Casa Liga 1, iar apele sunt foarte agitate în club. Un anunţ neaşteptat a venit în cursul zilei de miercuri: Mircea Rednic a fost demis de la Dinamo şi înlocuit cu Flavius Stoican!
Nimic nu prevestea această decizie, iar o grămadă de persoane importante de acolo au fost luate prin surprindere, inclusiv Rednic, care nu ştia nimic.
Acum, problemele de acolo se pot adânci şi mai tare. Nicolae Badea este aproape să-şi retragă susţinerea financiară de la Dinamo. Computerland, firma deţinută de acesta, este unul dintre sponsorii importanţi ai clubului.
Citește și
Potrivit Telekom Sport, Badea i-a anunţat deja pe Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului, şi pe reprezentanţii DDB că-şi va retrage sprijinul financiar. Acesta e hotărât să-i retragă şi pe ceilalţi sponsori pe care i-a adus.