Mihai Rotaru şi Craiova pregătesc din timp sezonul viitor, unul în care vor ataca din nou titlul din Casa Liga 1, iar în cursul zilei de miercuri au reuşit un transfer de viitor: Alexandru Mărieş (foto stânga, în duel cu rapidistul Ionuţ Voicu), mijlocaş ofensiv în vârstă de 20 de ani, vine în Bănie de la Comuna Recea, pentru doar 5.000 de euro.
"Ne-am înţeles cu Universitatea Craiova pentru transferul lui Mărieş. Suma de transfer este de 5.000 de euro. În afară de bani, am păstrat şi procente dintr-un viitor transfer", a spus Florin Gherasim, preşedintele celor de la Comuna Recea, pentru Fanatik.ro.
Citește și
Sorin Cârţu a explicat că Mărieş a fost adus la insistenţele lui Marinos Ouzounidis, care l-a remarcat pe tânărul jucător în Liga 2.
„E opţiunea antrenorului. Transferurile sunt făcute pe baza unei strategii, pe care o stabileşte antrenorul, patronul”, a explicat preşedintele oltenilor, pentru ProSport.