Valentin Ţicu i-a rupt piciorul lui Draogş Iancu în partida dintre Petrolul şi Hermannstadt.
Jucătorul ploieştenilor a avut o intrare dură, iar imaginile cu piciorul jucătorului sibian au fost groaznice.
Citește și
Acesta a fost transportat la Spitalul Floreasca şi va fi operat de urgenţă.
”Dragoş Iancu a ajuns la Bucureşti, deşi iniţial se discuta să fie dus la spitalul din Ploieşti. Medicul Petrolului este bun prieten cu Dani Coman şi s-a ajuns la această variantă. Jucătorul lui Hermannstadt este la spitalul Floreasca.
Se pare că, în cazul său, este vorba până la urmă de o fractură de maleolă şi nu de tibie şi peroneu, aşa cum s-a crezut iniţial. Dar poate fi chiar mai rău pentru el, în cazul în care se confirmă acest verdict.
Dragoş Iancu va fi operat imediat şi poate să revină după o pauză care ar urma să fie între trei şi şase luni. Depinde şi ce vor spune următoarele investigaţii. Cert este că n-a fost vorba de vreo intenţie în cazul lui Ţicu: el este foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat” conform Prosport.
Draogş Iancu ar putea reveni pe gazon abia anul viitor. Perioada de recuperare la o astfel de accidentare este de aproximativ şase luni.