Parma a promovat în Serie A, după ce a terminat pe primul loc sezonul de Serie B.
Dennis Man a avut un sezon fantastic la Parma, unde a pus umărul la promovarea în Serie A. Atacantul român a marcat 11 goluri şi a livrat 6 pase decisive în 32 de partide disputate în actuala ediţie din Serie B.
Citește și
Deşi internaţionalul român a anunţat că vrea să continue alături de formaţia italiană, acesta are o ofertă de nerefuzat. Borussia Dortmund este gata să pună pe masă nu mai puţin de 18 milioane de euro pentru transferul lui Dennis Man.
„Faptul că Dennis Man a fost un jucător esenţial pentru Parma în acest sezon le-a atras atenţia celor de la Borussia Dortmund. Oficialii clubului negociază transferul, iar preţul este situat între 15-18 milioane de euro.
Clubul german vrea să-şi asigure un lot bun pentru sezonul viitor în această vară, mai ales că e posibil ca Malen să plece de la echipă. Astfel, păstrarea lui Jadon Sancho, dar şi aducerea unei noi extreme sunt obiectivele lui Dortmund. Dennis Man şi Johan Bakayoko de la PSV sunt pe listă.
Pe de o parte, aducerea lui Man ar aduce stabilitate economică, dată fiind suma nu foarte mare de transfer, dar pe de altă parte apare întrebarea dacă va putea juca în Bundesliga un fotbalist venit din Serie B”, notează jurnaliştii de la bvbuzz.com.
- 6,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Dennis Man, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.