Dennis Man (23 de ani) a fost integralist în partida dintre Parma şi Cosenza, terminată cu victoria echipei românului, scor 3-1, iar jurnaliştii din Italia l-au lăudat pe fotbalistul primei reprezentative. Modul în care a gestionat atacurile, chiar dacă nu a punctat, i-au făcut pe jurnalişti şi aibă o reacţie apreciativă.
Man a luat nota 6.5 în urma partidei dintre Parma şi Cosenza.
Citește și
”Acceleraţia şi schimbarea ritmului sunt dintr-o categorie superioară. Priviţi în duelurile unul la unu pentru a vedea cele mai bune calităţi ale sale. A avut progrese notabile în faza defensivă”, au notat cei de la Tuttomercadoweb.
”A ieşit mai puţin în evidenţă decât în ultimele meciuri în tricoul Parmei, după golul marcat pentru naţionala României. Totuşi, el este autorul unor accelerări interesante pe partea stângă. Are o ocazie mare de a scăpa în repriza secundă, dar nu reuşeşte să profite de ea”, au titrat şi cei de la Parma Live.
24 de meciuri, trei goluri şi o pasă decisivă sunt statisticile lui Dennis Man în actualul sezon pentru Parma.