Parma a învins pe teren propriu, formaţia Cagliari, scor 2-1. Golul victoriei a fost marcat de românul Dennis Man, iar Valentin Mihăilă a ratat un penalty. Meciul a contat pentru etapa a 34-a din Serie B.
Cagliari a condus la Parma cu 1-0 la pauză, după golul înscris de Gianluca Lapadula în minutul 32. Gazdele au egalat prin Franco Vazquez, care a transformat un penalti în minutul 62. În minutul 72 antrenorul Parmei, Fabio Pecchia, l-a trimis în joc pe atacantul român Dennis Man şi acesta a înscris golul victoriei pentru gazde în minutul 77, cu o fază superbă.
Intrat şi el pe teren în minutul 62, Mihăilă a primit un penaltybîn minutul 89, după ce a fost faultat în careu. Tot Mihăilă a executat lovitura de pedeapsă, dar portarul Radunovic a respins şi scorul a rămas 2-1 pentru Parma. Echipa lui Man şi Mihăilă se află pe locul 5, cu 51 de puncte.
Genoa s-a impus cu 1-0 în deplasarea de la Cittadella prin golul lui Gudmundsson, din minutul 70. Radu Drăguşin a fost integralist, în timp ce George Puşcaş şi Denis Drăguşin au intrat în minutul 64. Genoa are 66 de puncte şi este pe locul 2 în Serie B.
Rezultate înregistrate sâmbătă în etapa a 34-a din Serie B:
Cittadella – Genoa 0-1; Como – Ascoli 1-1; Frosinone – Sudtirol 0-0; Modena – Spal 0-0; Parma – Cagliari 2-1; Perugia – Cosenza 0-0.