Dennis Man nu a avut cele mai bune evoluţii la Parma, în Serie B, iar italienii ar putea să îl împrumute pe mijlocaşul român. Pe lângă acest aspect, posibilitatea cedării ar veni şi în urma unor reduceri importante din punct de vedere financiar. În cărţi pentru împrumutul lui Man se află mai multe echipe, printre care şi una care a vrut să îl ia definitiv în vară.
Este vorba de campioana Franţei, Lille, care are probleme importante în acest sezon, după o stagiune trecută de graţie. Pe lângă argumentele aduse în discuţie de jurnaliştii din Italia, antrenorul Enzo Maresca a oferit un interviu în cadrul căruia a vorbit despre cei doi români pe care îi are în lot: Dennis Man şi Valentin Mihăilă.
Citește și
”Sunt mai mulţi care n-au jucat deloc. Acum joacă mai puţin, dar, dacă va munci mai mult, va intra în următoarele meciuri. Dennis doar trebuie să dea mai mult în această săptămână şi va juca”, a declarat antrenorul.
Formaţia italiană ocupă locul 10 în Serie B, având 16 puncte. Acum trec printr-o formă bună şi au 2 victorii consecutive, în care Dennis Man a fost rezervă de lux. Nu a evoluat niciun minut.