FC Voluntari a făcut, sâmbătă, în direct la Look Sport, un pas mare spre calificarea în play-off! Ilfovenii au învins clar Gaz Metan Mediaş, scor 3-1 şi au mărit la nouă puncte avansul faţă de Rapid, ocupanta locului al şaptelea. Pentru Denis Ciobotariu a fost primul gol la noua sa echipă, el fiind cedat de CFR Cluj în această iarnă.
El a declarat că victoria de azi este una crucială în lupta pentru play-o şi a punctat faptul că nu îl deranjează că i se cere să joace pe diferite posturi.
Citește și
Ciobotariu Jr. a avut o replică savuroasă cu privire la cum va sărbători reuşita.
„Într-adevăr, ne dă speranţe şi şanse mai mari să fim în play-off. I-am mulţumit (n.r. lui Budescu) pentru pasa de gol, de asta a venit, pentru creativitatea lui. Cu siguranţă, acesta este doar începutul. Faţă de primul meci este o îmbunătăţire. Cred că vom arăta din ce în ce mai bine în continuare.
Pentru mine sunt ambele aproximativ la fel, la Dinamo am jucat 80% fundaş dreapta, la Chindia 90% fundaş dreapta. Pot spune că sunt un jucător polivalent şi joc unde mă pune antrenorul.
Urmează un şpriţ cu Tamaş, glumesc (n.r. râde)! Sperăm să luăm cele trei puncte din următorul meci. E un jucător cu experienţă, are un caracter plăcut, e foarte plăcut în echipă şi are nişte calităţi care nu se mai găsesc în Liga 1”, a spus fundaşul, la flash-interviurile de pe teren.