Denis Alibec a intrat în dizgraţiile lui Dan Petrescu la CFR Cluj şi dacă vrea să joace, trebuie să-şi caute echipă. Ar fi fost dorit de Gică Hagi, însă a refuzat o ofertă interesantă.
Fanatik.ro notează că Alibec ar fi putut ajunge sub formă de împrumut la Farul Constanţa, însă a refuzat. Hagi îi pregătise o ofertă cu un salariu de 10.000 de euro pe lună, la care s-ar fi adăugat şi alţi 40.000 de la Kayserispor - formaţia cu care încă se află sub contract.
În prezent, la CFR Cluj, Alibec are un salariu de 35.000 de euro pe lună, deci un total de 75.000 de euro.
Citește și
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu atacantul, pentru că la CFR nu mai este dorit. La Farul tot ar fi fost cel mai bine plătit fotbalist din Casa Liga 1.