Deian Sorescu nu mai e în graţiile lui Mircea Rednic la Dinamo. Antrenorul s-a săturat de evoluţiile slabe şi de o anumită stare de tensiune pe care o induce şi în vestiar, motiv pentru care între cei doi e o relaţie rece. Totul a plecat, din perspectiva prestaţiilor mai slabe ale mijlocaşului, după ce clubul i-a blocat transferul la mai multe echipe care au venit cu oferte concrete.
Acum, poate pentru a nu mai rata şansa transferului şi pentru a avea şi alte oferte interesesante, se pare că Deian Sorescu a semnat cu alt impresar, cu agenţia deţinută de Ioan Becali.
Citește și
”Sorescu a fost o altă pierdere pentru Rednic. Când n-a fost lăsat să plece, jocul lui a fost din ce în ce modest. Cred că are şanse mari să plece, eu din ce ştiu a semnat cu Becali Sport, noii lui agenţi, deci din momentul ăsta are deschidere. Eu aşa ştiu, a semnat cu Becali Sport.
L-am văzut şi acum, la ultimul meci. A pasat un metru, doi şi atât. Are calităţi foarte bune, poate fi un jucător de bandă foarte bună, vârsta bună”, a spus Dinu Gheorghe, pentru ProSport.
Dinamo îl lasă să plece pentru 1 milion de euro
După ce s-a scris că Deian Sorescu ar putea pleca de la Dinamo în iarnă, a venit şi confirmarea oficială. În cadrul conferinţei de presă dinaintea duelului cu CS Mioveni, Mircea Rednic a prezentat situaţia fotbalistului şi care va fi preţul pe care îl doresc pentru el.
”Am discutat marţi cu Sorescu. Nu mi-am pierdut răbdarea cu el. E un jucător foarte bun, poate face diferenţa. A trecut printr-o perioadă grea. Am înţeles că au fost două oferte în trecut, cu un contract bun pentru el.
Nu ştiu dacă sunt oferte acum. La club nu a venit nicio ofertă oficială. Azi se dă mandat pentru două echipe din campionate europene bune. Există interes. E un jucător bun. Suma e de 1 milion de euro şi 20% dintr-un viitor. Merită banii ăştia. E jucător polivalent. Poate juca fundaş dreapta, mijlocaş dreapta şi mijlocaş stânga. Nu mi-aş dori să plece în Liga 1.
El are un contract foarte bun aici şi merită banii. E cel mai bine plătit jucător de la noi. El nu trebuie să fie afectat dacă nu se transferă. Trebuie să joace în continuare. I-am spus: «Tu ai pierdut multe, acum o iei de la zero. Relaţia cu fanii nu e OK. Ei te apreciază când dai mult. Noi avem nevoie de tine, dar vreau să fii prezent»”, a declarat Rednic.