Atletismul continuă să piardă evenimente din cauza pandemiei de Coronavirus. Organizatorii Maratonului de la Boston au anuţat că din cauza problemelor cauzate de Coronavirus, care a făcut ravagii în SUA, evenimentul nu se va putea ţine în acest an.
Maratonul trebuia să aibă loc în primă fază pe 20 aprilie, fiind mutat ulterior pe 14 septembrie, dar cum evoluţia Covid-19 nu e una îmbucurătoare s-a decis anularea ediţiei din 2020. De asemenea, s-a stabilit ca evenimentul din 2021 să aibă loc pe 19 aprilie.
Citește și
Competiţia a fost anulată pentru prima oară în cei 124 de ani de existenţă, iar în 2013 a trecut prin cel mai negru eveniment din istorie, când în timpul maratonului a avut loc un atentat terorist, soldat cu moartea a 3 persoane şi rănirea a peste 250.
Celelalte două mari maratoane care au loc în SUA: Chicago (11 octombrie) şi New York (1 noiembrie) deocamdată rămân în calendarul competiţional al anului curent.