Dani Coman a fost prezent la Spitalul Floreasca, acolo unde este internat Dragoş Iancu, accidentat grav în timpul partidei dintre Petrolul şi Hermannstadt.
Fostul portar a oferit, în cadrul emisiunii Fotbal Show, detalii cutremurătoare despre starea fotbalistului.
Citește și
Coman a fost vizibil afectat de toată situaţia pe durata apelului telefonic.
"Din păcate, mâine dimineaţă îl vom opera. Mâine dimineaţă vom ştii mai multe lucruri, exact ce are. Cert este că are o fractură deschisă. Va fi o operaţie complicată.
Aici sunt doctori cu suflet. Este sedat, de o jumătate de oră am plecat de la spital. De cel puţin 10 ori m-a întrebat dacă mai poate juca fotbal.
E greu de descris ce vedeam în ochii lui. Din ce am vorbit cu doctorul Dinu, va juca fotbal în continuare, dar e o operaţie complicată. Sunt ligamentele rupte la gleznă.
Eu am fost în vestiar la Petrolul şi l-am văzut pe Ţicu cum plângea. Nu a avut intenţie să îl lovească. Chiar suferea Ţicu, dar trebuie să înţelegem că cu astfel de accidentări putem termina cariera. Putem nu termina cariera, putem termina viaţa unui om." a spus Dani Coman.