Dani Coman este pe punctul să revină în fotbal! Fostul portar urmează să semneze cu FC Argeş, formaţie la care a debutat.
Viorel Tudose, unul din sponsorii grupării din Liga 2 a anunţat că e doar o chestiune de ore până ce Dani Coman va fi preşedinte.
Citește și
Situaţia s-a schimbat radical în ultimele zile, mai multe surse îl dădeau pe fostul conducător de la Hermannstadt la CFR Cluj, în locul lui Cristi Balaj.
”Ce noutăţi să am? V-am zis de luni bune că Dani Coman va fi la FC Argeş! E chestiune de ore! (n.r. - Chestiune de ore în momentul de faţă?) Păi, dintotdeauna a fost foarte sigur că Dani Coman va semna cu FC Argeş! (n.r. - Adică în momentul de faţă ar urma să semneze în următoarele ore?)
Da! În ceea ce priveşte jucătorii, nu vă pot spune nimic în acest moment. (n.r. - Veţi stabili strategia cu Dani Coman?) Exact. Eugen Neagoe are contract cu FC Argeş până vara viitoare. E antrenorul nostru, încercăm să-l păstrăm. Poate are oferte din altă parte, cine ştie? Dar încercăm să-l păstrăm. Are şi o clauză, bineînţeles, dacă doreşte să-l ia cineva!”, a explicat Tudose, pentru iAMsport.ro.