Rapid are antrenor! Dan Şucu a anunţat că s-a înţeles cu italianul Cristiano Bergodi, având un acord de principiu cu acesta. Luni, 10 iulie, antrenorul este aşteptat să vină în Giuleşti şi să semneze contractul, astfel că Marius Şumudică nu va ajunge, până la urmă, la conducerea băncii tehnice a formaţiei sale de suflet.
Rapid a rămas fără Adrian Mutu. ”Brialiantul” a primit oferta de la Neftchi Baku şi urmează se semneze cu fosta grupare pregătită de Laurenţiu Reghecampf. El a primit contractul şi e de acord cu termenii propuşi, urmând să încaseze un salariu important.
Citește și
Formaţia din SuperLiga României s-a orientat către Cristiano Bergodi, iar contractul va fi semnat. În ultimele ore apăruse informaţia că Şumudică a intrat în cărţi, din cauza / datorită presiunii fanilor, dar iată că Dan Şucu s-a înţeles cu italianul şi urmează să fie prezentat luni.
”Clubul FC Rapid a ajuns la un acord de principiu cu Cristiano Bergodi, cel care este aşteptat mâine pentru a semna contractul de antrenor principal.
Antrenorul italian, un fost mare jucător al lui Lazio, a adus ultimul trofeu important al Rapidului, Supercupa României, în 2007. Cristiano Bergodi a câştigat trei trofee cu Sepsi în ultimele 14 luni, două Cupe ale României şi o Supercupă a României.
Dragi Rapidişti,
Sigur, este extrem de deranjant să fii pus în situaţia de a schimba antrenorul cu o săptămână înainte de începerea campionatului. Din fericire, rezolvarea ideală este la îndemână.
Domnul Cristiano Bergodi este disponibil şi mi-a transmis că este onorat să redevină antrenorul Rapidului. Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Şi nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar şi discursul elegant şi competent.
Este un sentiment de încredere şi seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie. Mâine, îl aşteptăm pe domnul Bergodi să parafeze contractul cu Rapid şi să îi dăm drumul la treabă." - DAN ŞUCU”, se arată într-un comunicat emis de Rapid.
Adrian Mutu a lămurit plecarea de la Rapid
Antrenorul Adrian Mutu a afirmat, sâmbătă seară, că experienţa la Rapid l-a făcut mai bun pe plan personal si profesional.
"Se încheie o etapă de care sunt mândru şi care m-a făcut mai bun şi pe plan profesional şi pe plan personal. Ca şi în cariera de jucător, în cariera de antrenor accept noi provocări şi oportunitatea care mi se oferă cred că mă vă ajuta pe viitor.
Vreau să le mulţumesc tuturor jucătorilor pe care i-am pregătit în aceasta perioada, să le mulţumesc şi suporterilor, care ne-au susţinut şi ne-au împins mereu din spate şi sunt sigur că asta or să facă şi în continuare, să mulţumesc mai ales conducerii clubului pentru încrederea acordată ,pentru oportunitatea data şi pentru sprijin şi vreau să le transmit mult succes în continuare în îndeplinirea obiectivelor. Mulţumesc Rapid ! #hairapid", a scris Mutu pe Facebook.
Rapid a anunţat, sâmbătă seară, despărţirea de antrenorul Adrian Mutu cu o săptămână înainte de reluarea Superligii.
Florin Răducioiu, opinie despre Adrian Mutu
Florin Răducioiu, specialist Prima Sport, a povestit în emisiunea Fotbal Show, de la finalul Supercupei României dintre Farul şi Sepsi (scor 1-0), o întâmplare care a vizat o discuţie cu Adrian Mutu, recent plecat de pe banca tehnică a Rapidului. Răducioiu a declarat că a rămas surprins modul în care vede ”Briliantul” fotbalul şi că va ajunge un antrenor important.
Răducioiu a ajuns să îl cunoască pe Adrian Mutu, care i-a povestit anumite detalii despre cum merg lucrurile la Rapid, discuţia având loc în perioada evenimentului Sports Festival, în urmă cu o lună. Fostul antrenor din Giuleşti se declara mulţumit de tot contextul, dar acum a surprins şi a dat curs unei alte propuneri.
Florin Răducioiu consideră că un cuvânt important în alegerea lui Adrian Mutu a fost partea financiară, dar a recunoscut că şi el ar fi făcut exact acelaşi lucru.
”M-am întâlnit cu Adi la Cluj şi, după meciul de la Sports Festival, am stat la un pahar de vin. Am avut ocazia să îl cunosc, nu îl ştiam. Un băiat bun, un antrenor tânăr care vrea să înveţe foarte multe lucruri. Doreşte să ajungă la cel mai mare nivel, mi-a plăcut ce am vorbit cu el.
Referitor la plecarea lui, mi-a vorbit la superlativ de echipă, de fani, de ce înseamnă Rapid. M-a surprins plecarea, dar pot să îi dau dreptate. Am înţeles că e vorba şi de o ofertă financiară foarte bună, dintr-un campionat cred mai puternic ca al nostru. A vrut o altă provocare.
Am rămas surprins, repet, de plecare, dar acesta e fotbalul, a avut motivele lui pentru care a plecat. Poate nu a fost mulţumit de transferuri, poate voia mai mult, dar nu ştiu exact motivele. Şi eu plecam în locul lui Adi, antrenorii sunt mereu cu valiza în mână”, a spus Florin Răducioiu în emisiunea Fotbal Show, de la Prima Sport 1.