Dan Petrescu este cunoscut ca fiind un antrenor dur, care ţine la disciplină. Referitor la faptul că este ”mână de fier” în vestiarul CFR-ului, fostul fundaş a fost protagonistul unui episod interesant înaintea partidei cu Dinamo, pe care ardelenii au câştigat-o cu scorul de 3-0.
Înaintea meciului, în vestiar, pentru a-şi motiva suplimentar jucătorii, Dan Petrescu le-a spus că, în cazul în care nu vor câştiga, vor avea parte de o perioadă grea în această pauză din Casa Liga 1 pentru meciurile echipelor naţionale, că îi va băga în cantonament. În plus, le-a transmis că nu le va da zi liberă, potrivit Fanatik.
Citește și
CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a 15-a din Casa Liga 1. Au marcat Omrani ’14, Debeljuh ’17 şi Deac ’80, astfel că ardelenii nu vor intra în cantonament, aşa cum ameninţa Petrescu.
”Scorul e puţin aspru. Am început bine prima repriză, am marcat două goluri, dar Dinamo nu mai este echipa de la începutul sezonului, care avea copii. Dinamo ne-a făcut viaţa grea, am avut un meci greu.
Dacă se făcea 2-1, poate intram în panică şi ei prindeau curaj. Sunt foarte mulţumit de atitudinea tuturor jucătorilor, nu este uşor să joci din trei în trei zile.
A fost cel mai bun meci în campionat de când am revenit eu. Debeljuh nu este rebel, doar că nu s-a antrenat bine, a înţeles mesajul, iar acum a intrat bine. Mă bucur pentru el, sper să fie cu capul doar la fotbal acum, să fie concentrat. Şi antrenorul care a fost înaintea mea are meritul lui pentru parcursul de acum, a avut şase victorii la rând.
Toată lumea va avea trei zile de pauză, jucătorii şi cei din staff sunt foarte obosiţi. Echipa stă foarte bine din punct de vedere fizic acum”, a spus Dan Petrescu, la finalul partidei cu Dinamo.