CFR Cluj s-a mişcat repede după accidentarea de durată a lui Gabriel Debeljuh şi a ajuns la un acord cu Ze Gomes, atacant în vârstă de 23 de ani care vine din Serie D, de la Seregno.
Portughezul născut în Guineea-Bissau a crescut la grupele de copii şi juniori ale celebrei Academii a celor de la Benfica Lisabona, dar, la fel ca multe alte sute de fotbalişti, nu a avut şansa de a face pasul spre echipa mare, iar în 2021 s-a despărţit de "vulturi" şi a ajuns în Bulgaria, la Cherno More. În ultima stagiune, el a jucat pentru Seregno, club din modesta ligă a patra a fotbalului italian, iar gsp.ro anunţă că în cursul zilei de luni a ajuns la Cluj pentru a semna din postura de liber de contract cu echipa antrenată de Dan Petrescu.
Citește și
Ze Gomes, care a marcat trei goluri în ultimul sezon, a fost internaţional portughez la Under 15, 16, 17, 19 şi 20, apoi cariera sa nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, jucând, în afara de Seregno, pentru Portimonense (Portugalia) şi Legia Gdansk (Polonia).
Cotat la 200.000 de euro, lusitanul vine în Gruia pentru a mări numărul de opţiuni ofensive pe care le are Petrescu. După accidentarea de lungă durată a lui Debeljuh, Jefte Betancor şi Cephas Malele au cele mai mari şanse să fie titulari, iar Emmanuel Yeboah, Daniel Birligea, Sergiu Buş şi Ze Gomes vor reprezenta soluţii din linia a doua.