Cei de la FRF vor să îl convingă pe Dan Petrescu să preia echipa naţională. Răzvan Burleanu a dezvăluit că a fost imputernicit cu mandat pentru a negocia şi semna cu viitorul selecţioner.
Există însă un impediment major în aducerea ”Bursucului”. Clauza de reziliere! CFR îi va da drumul doar pentru suma de 600.000 de euro. Răzvan Burleanu a declarat că cei de la FRF nu vor plăti niciun ban pentru ca viitorul selecţioner să rupă un contract cu echipa de club.
Citește și
"Astăzi am fost împuternicit de către Comitetul Executiv să negociez şi să semnez contractul cu următorul selecţioner al echipei naţionale. Până pe data de 20 decembrie, singura variantă de selecţioner cu care lucrăm este Dan Petrescu.
FRF nu va plăti niciodată o clauză de reziliere. Trebuie să menţionez, FRF este o organizaţie non-profit. FRF nu poate fi condusă drept un club, care depinde de un acţionar. Dacă FRF ar plăti o clauză de reziliere, alte iniţiative ar avea de suferit, cum ar fi, de exemplu, activitatea loturilor de juniori. Nu se pune problema de ordin financiar, ci de unde ar trebui să tăiem.
Un alt argument este că, dacă am plăti o clauză de reziliere, am putea să influenţăm competiţia la nivelul Ligii 1. O echipă din Liga 1 ar putea beneficia de o sumă de bani din partea forului naţional, care ar putea reprezenta un avantaj faţă de celelalte cluburi. Să spunem că FRF ar plăti o anumită clauză de reziliere, apoi patronul clubului va spune că era dispus să-l lase pe antrenor să plece la echipa naţională fără plata clauzei de reziliere. Cum am putea atunci să ne apărăm integritatea? Din aceste motive, nu vom putea plăti niciodată o clauză de reziliere.
Nu a existat o ofertă financiară pentru Dan Petrescu, ci doar o propunere, pentru ca echipa naţională să se califice la următorul turneu final. El îşi doreşte să sprijine naţionala, dar trebuie să aibă o discuţie cu clubul. Noi am discutat despre strategie, jucători. Până pe 20 decembrie, lucrăm cu un singur scenariu, Dan Petrescu. Nu am discutat despre durata contractului. Dacă Dan Petrescu va fi următorul selecţioner, vă va spune durata. Cel mai mult contează îndeplinirea unui obiectiv de performanţă, trebuie să fim prezenţi la următorul turneu final", a dezvăluit preşedintele FRF.