Universitatea Craiova şi FCSB au creat spectacol total pe Ion Oblemenco, în runda 17 din Casa Liga 1. „Roş-albaştrii” s-au impus 3-2, cu un gol venit în prelungiri.
Dan Nistor s-a declarat total debusolat de modul în care s-a terminat această partidă, după ce au avut numeroase ocazii de a marca pe final.
„Nu-mi vine să cred că am pierdut acest meci! Păcat de repriza a doua, pe care am dominat-o. Avem nişte ocazii incredibile şi ratăm foarte uşor. Ne doream să câştigăm, deoarece veneam după o perioadă lungă fără spectatori în tribune.
Citește și
Primele două goluri ale lor ni le-am dat noi, de fapt, am greşit incredibil! Nu ne-au surprins cu nimic. Nu meritam să pierdem în această seară. Acum, să ne gândim la play-off, vorbim după despre titlu
Poate unii dintre noi n-au valoare să fie aici. În iarnă se va trage linie, să vedem cine va continua, cine nu. Aşa nu putem continua, e clar. Antrenorul n-are nicio vină, noi suntem singurii vinovaţi. Sunt convins că şi patronul e foarte dezamăgit”, a declarat Nistor la final.