Echipa naţională a Româniai a ajuns, marţi seară, la Budapesta, unde va avea loc meciul cu Belarus, din preliminariile Euro-2024.
După un zbor de o oră şi un drum cu autocarul de 40 de minute, echipa naţională a României a ajuns la hotelul Hilton din Budapesta. Miercuri seară e programat antrenamentul oficial înainte de duelul cu Belarus.
Citește și
Întâlnirea are loc la Budapesta, deoarece Belarus nu poate evolua pe teren propriu, ca urmare a invaziei Rusiei din Ucraina. Meciul este programat de la ora 21.45.
Mihai Stoichiţă a zburat alături de tricolori şi a vorbit despre meciul cu Belarus. Oficialul FRF a oferit detalii despre atmosfera din interiorul echipei.
”Cât timp sunt foarte bine mentalizaţi, nu cred că vom avea probleme!”
”Este meciul cel mai important, nu? Cel cu Belarus, acum eşti obligat să câştigi două meciuri pentru că după aia îi obligi şi pe ei să joace pe viaţă şi pe moarte, şi pe unii şi pe alţii.
Asta e, nu avem ce să facem, nu regazonăm noi acum, ăsta e terenul desemnat, jucăm pe el. Organizatorii l-au ales, nu? Nu ai ce face. Nu sunt deloc slabi, ar trebui să îi baţi, buni, răi, trebuie să câştigi amândouă meciurile. Vor fi două meciuri de luptă, în care sper ca momentul bun prin care trec tricolorii, l-am văzut şi zilele astea la antrenamente, să se poată manifesta şi mâine (n.r. joi).
Ăsta e un moment şi trebuie să îl speculezi, nu ştiu de câte ori în viaţă ai un astfel de moment în care să ai şansa, în momentul în care câştigi, să te apropii şi mai mult de visul care e Campionatul European.
(n.r. problemele de efectiv, absenţele fundaşilor) Care sunt alea? Cred că de multă vreme naţionala României nu a mai stat în absenţa unui jucător. Noi trebuie să fim conştienţi că suntem un grup, forţa noastră e de grup, nu individualităţi deosebite. Cât timp sunt organizaţi şi foarte bine mentalizaţi nu cred că vom avea probleme.
Nu ştim cine va juca în atac, dacă stăm bine să analizăm pe fiecare în parte, au nişte evoluţii foarte bune toţi, toţi. Şi atunci problema o are Edi de a alege, nu noi şi e foarte bine că o are.
Dacă nici acum, când suntem aici şi am ajuns în situaţia asta să nu te gândeşti că te poţi califica, mi se pare un lucru de un pesimism care nu e bun. Dacă nici în momentul ăsta, mă uit şi la jucători, care au un moment psihologic extraordinar, au încredere în ei, ăsta este cel mai important lucru, au câştigat încrederea unor meciuri mai bune, mai rele, dar în care nu au pierdut”, a declarat Mihai Stoichiţă la sosirea în Budapesta.