Erling Haaland este cea mai mare ameninţare pentru apărarea Realului, iar Carlo Ancelotti a explicat cum va pregăti jocul cu Manchester City.
- Real Madrid – Manchester City, partidă din semifinalele Ligii Campionilor, manşa tur, se dispută în această seară, de la ora 22:00, LIVE la Prima Sport 1 şi www.primaplay.ro!
Antrenorul italian îl consideră pe Haaland doar una dintre armele pe care le posedă echipa lui Pep Guardiola şi a anunţat la conferinţa de presă că nu doar norvegianul trebuie oprit.
Citește și
"Evident că Haaland este un jucător foarte periculos care arată o calitate impresionantă pentru a marca goluri, este un pericol, dar a vorbi doar despre el înseamnă a nu vorbi despre o echipă completă, care joacă un fotbal foarte bun, atacă şi se apără bine cu multe idei.
Nu propunem un meci care să-l oprească pe Haaland, ci mai degrabă o echipă care pare de neoprit", a spus Carlo Ancelotti.
Ancelotti îi vede pe ”cetăţeni” mai puternici faţă de stagiunea precedentă, când cele două echipe s-au întâlnit tot în semifinalele Champions League şi madrilenii s-au impus cu 6-5 la general.
"Este o echipă mai completă decât în sezonul trecut. (...) Manchester City nu şi-a schimbat stilul, s-ar putea să joace mai direct şi să profite de mingile lungi pentru că au un atacant foarte important. Este încă o variantă, dar nu înseamnă că echipa şi-a schimbat stilul. Sunt foarte bine organizaţi în apărare şi se descurcă bine cu mingea", a explicat italianul.
Real Madrid – Manchester City e LIVE la Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro, în această seară, de la 22:00
Real Madrid nu a avut emoţii cu Chelsea în runda trecută, de care a trecut cu 4-0 la general. A reuşit, astfel, o calificare în semifinale, unde are un meci foarte complicat, cu un adversar pe care l-a tot întâlnit în Liga Campionilor în ultimii ani.
De partea cealaltă, Manchester City a învins Bayern Munchen cu 4-1 la general. A fost 3-0 în tur, în Anglia, şi 1-1 în Germania, în retur. Trupa lui Guardiola e şi favorită pe hârtie acum, dacă luăm în calcul rezultatele din toate competiţiile, fără eşec din februarie (20 de partide la rând cu victorie sau egal).
Adversarele din această seară s-au mai întâlnit în 2020 şi în 2022, în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, iar de fiecare dată a învins una dintre ele. Prima dată, în 2020, s-a impus Manchester City, iar ulterior madrilenii au trecut în runda următoare.