Cum a reacţionat înlocuitorul lui Horaţiu Moldovan după ce s-a transferat la Rapid: ”Mi-a urat succes!”
Farul Constanţa şi Rapid Bucureşti au ajuns la un acord privind transferul portarului Marian Aioani la formaţia bucureşteană, a anunţat clubul constănţean.
Marian Aioani are 24 de ani şi a fost transferat la Farul în iunie 2021.
Aioani a evoluat în 103 partide pentru Farul în toate competiţiile, fiind unul dintre cei mai importanţi componenţi ai lotului care au adus la Constanţa titlul de campioană în sezonul trecut.
Citește și
După ce mutarea a fost oficializată de Rapid, Marian Aioani a oferit mai multe declaraţii. Portarul susţine că a discutat cu Horaţiu Moldovan şi că acesta i-a urat succes.
”Mi-a urat succes!”
”Mă bucur că sunt aici şi sper să facem o treabă foarte bună. Am simţit să vin la Rapid. Am simţit că este un proiect bun şi că va fi ceva de succes, că acesta este drumul cel bun pentru mine. Am vorbit chiar de dimineaţă cu Horaţiu, mi-a urat succes!
Suporterii Rapidului sunt foarte frumoşi, de fiecare dată când joacă în Giuleşti, împing echipa spre victorie şi acesta este un lucru foarte important pentru că trebuie să existe o conexiune între suporteri şi echipă”, a declarat Aioani, conform site-ului oficial al lui Rapid.