Gheorghe Hagi a rememorat într-un interviu special acordat site-ului coachesvoice.com cum a ajuns la Barcelona, după mondialul fabulos făcut în tricoul Româinei în SUA, în 1994.
Hagi spune că a aflat de interesul catalanilor în timp ce pregătea meciurile de la CM, fiind sunat de agentul său de atunci, Giovani Becali, care l-a informat că marele Johan Cruyff îl vrea.
A fost momentul când a decis fără să stea pe gânduri să refuze oferta pe care o avea de la Tottenham, deşi era mult mai bună din punct de vedere financiar.
”Eram la Cupa Mondială din Statele Unite din 1994 când m-a sunat impresarul meu: "Cruyff se interesează de tine, te vrea la echipa lui!" Pur şi simplu mi-a urlat în telefon.
Cu puţin timp înainte, fusesem mândru când citisem undeva că eram decarul lui favorit.
Dar mai era o ofertă pentru mine, una foarte interesantă din punct de vedere financiar. Era de la Tottenham, dar acum banii nu mai contau pentru mine.
Eu am crescut cu Ajax-ul lui Johan Cruyff, citeam tot despre ei ca un puşti care devorează cărţi de benzi desenate. Iar Cruyff era idolul meu,” a dezvăluit Hagi pentru sursa citată.