Vicecampioana la baschet masculin CSM Oradea s-a calificat miercuri, pe teren propriu, în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup, după ce a obţinut a patra victorie în grupa K, scor 80-65 (38-27), cu polonezii de la Trefl Sopot.
În urma rezultatului, vicecampioana României are 9 puncte în clasament şi este liderul grupei K, peste Benfica, Sporting şi Trefl, toate cu câte 7.
Citește și
Miercuri seară se va juca şi Sporting - Benfica, iar ultimul meci al grupei va avea loc în 18 februarie, între CSM Oradea - Sporting.
Anterior, CSM Oradea a obţinut următoarele rezultate în faza Top16 a FIBA Europe Cup, grupa K: 68-56 şi 57-94 cu Benfica Lisabona, 83-77 cu Sporting Lisabona şi 83-73 cu Trefl Sopot.
Orădenii s-au calificat în grupele principale după ce au încheiat grupa preliminară H pe locul 2, în urma rezultatelor 66-76 şi 68-75 cu Legia Varşovia, 63-75 şi 67-58 cu FC Porto, 75-58 şi 78-70 cu Szolnok.
În sezonul anterior, CSM Oradea a obţinut medalia de bronz în FIBA Europe Cup.