Rapid Bucureşti a învins vineri, pe teren propriu, scor 4-0, fornaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a opta a Superligii. Albion Rrahmani a reuşit o nouă dublă pentru giuleşteni.
Cornel Dinu a vorbit despre umuilinţa suferită de Dinamo în ”Giuleşti” şi i-a criticat pe jucătorii ”alb-roşii”. Gabriel De Moura, Răzvan Patriche, Josue Homawoo şi Costin Amzăr nu au scăpat de ironiile fostului antrenor al ”câinilor”.
Citește și
"Dinamo a jucat acceptabil 20 şi ceva de minute, cât a putut să facă presing şi a oprit construcţia aşa-zisului Accelerat din Giuleşti. Apoi, paradoxal, Dinamo a pierdut presingul, s-a întins pe teren şi a transformat apărarea în veritabile tuneluri.
Dinamo, în repriza a doua, mi s-a părut un marfar care se întinde pe linia ferată şi practic a intrat în depoul de joc al giuleştenilor. Nu întâmplător a primit golul al doilea tot dintr-o fază fixă. Este nepermis ca micuţul Oaidă să reia atât de liber din 6 metri. La fel au fost şi golurile 2 şi 3, printre aşa-zişii apărători ai lui Dinamo.
Cred că De Moura este selecţionat de la Carnavalul de la Rio, Patriche aduce cu tancurile Citroen pe care a încercat să le aibă Generalul Petain înainte să devină preşedintele Franţei supuse Germaniei, prin rigiditatea lui, Homawoo este un fel de cetăţean francez, dar care face parte din linia Maginot, străpunsă de panzerele germane.
În partea cealaltă, Amzăr, este ca un zar care se învârte, dar încă se aşteaptă să cadă pe un număr câştigător. Are calităţi, dar din păcate nu confirmă. Funsho s-a cam distrat cu el în multe momente.
Perspectiva este destul de sumbră. Întotdeauna, forţa unei echipe trebuie să pornească din defensivă, iar când îl văd la televizor pe bietul Patriche, care nu ştiu dacă mai era de peformanţă, mă înfioară ceea ce se poate întâmpla pe viitor, pentru că ne aşteaptă meciuri destul de grele”, a declarat Cornel Dinu, potrivit gsp.ro.