a
România înfruntă Chile, de la ora 19:00, în direct pe Prima Sport 1, în primul meci al grupelor Campionatului Mondial de handbal feminin. Sud-americancele nu ar trebui să emită pretenţi.
Citește și
Cristina Neagu se pare că nu s-a recuperat după problemele la genunchi şi nu va fi pe foaia de joc. Este posibil ca cea mai bună handbalistă a noastră să rateze tot turneul final.
Cei de la Fanatik scriu că nici Diana Lixăndroiu nu va fi pe foaia de joc. De asemenea, selecţionerul Florentin Pera e nevoie să renunţe la unul din cei trei portari.
”Situaţia mea este puţin neclară, nu m-am antrenat de două săptămâni. Am încercat să alerg, să-mi ţin corpul în formă, dar sigur nu ştiu cum ar fi la antrenamentul specific sau în joc.
Nu este cea mai bună situaţie pentru mine. Este ultimul meu Campionat Mondial, aş evolua într-una din sălile mele favorite din Danemarca, dar nu ştiu când voi fi aptă de joc sau dacă voi juca.
Mental nu mă simt prea bine acum, dar fac tot ce pot, ca să revin cât mai repede”, a spus Neagu, pentru TV 2 Sport, un post de televiziune din Danemarca.
România este singura naţiune din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, care a ajuns la ediţia a 26-a. Din cele opt grupe preliminare a câte patru echipe, primele trei clasate se vor califica în grupele principale, de unde locurile 1-2 intră în sferturi.